Linzer cu Branza era una din prajiturile mele preferate in vremea copilariei.
Daca mama nu o pregatea mergeam la magazinul asa zis “Gospodina” de unde imi cumparam mai mereu cate 2-3 bucati. Se gasesc si acum pe la patiserii, dar nu mai au acelasi gust ca altadata asa ca prefer sa il prepar eu in casa.
Va recomand sa incercati si Linzer cu Mac si sa incercati Reteta Aluat Lizer pe care il folosim la multe prajituri inclusiv la Linzer cu Branza, Linzer cu Gem de Prune si Nuci, Prajitura Rakoczi.
Ingrediente Aluat Linzer cu branza :
400 g faina
100 g untura
1 praf de sare
100 g zahar
4 galbenusuri
1 plic zahar vanilat
1 plic praf de copt
smantana cat cuprinde
Ingrediente umplutura Linzer cu branza :
500 g branza dulce
coaja razuita de la 1 lamaie
zahar dupa gust (100-150 g)
2 plicuri zahar vanilat
1 plic budinca vanilie
3 oua
100 g smantana sau iaurt
Preparare Aluat Linzer cu branza :
Se amesteca faina cu untura, zaharul, sarea, zaharul vanilat, si praful de copt. Adaugam galbenusurile de ou si smantana, 2-3 linguri in functie de cat cere compozitia pentru a obtine un aluat elastic si omogen. Aluatul se pune in folie si se da la rece pentru 60 minute.
Preparare umplutura Linzer cu branza :
Pentru umplutura de branza , galbenusurile celor 4 oua se amesteca bine cu zaharul si zaharul vanilat cu mixerul.Se adauga praful de pudinga ,branza dulce si smantana mixand sa se omogenizeze. Albusurile se bat bine cu un praf de sare si se incorporeaza la crema de branza .
Asamblare Linzer cu branza :
Scoatem aluatul de la rece si impartim in jumatate. Intindem o foaie pe care o asezam in tava tapetata cu hartie de copt (nu e necesara hartia de copt dar eu prefer sa o folosesc), peste foaie punem umplutura de branza. Din restul de aluat ramas intindem o alta foaie pe care se pune deasupra umpluturii. Intepam cu o furculita aluatul de deasupra si il ungem deasupra cu galbenus de ou apoi dam tava la cuptorul preincalzit pana aluatul se rumeneste frumos.
Se lasa prajitura sa raceasca in tava apoi se pudreaza cu zahar praf si se poate portiona.
Pentru ingredientele date am folosit o tava de marime 30×28 cm
Pofta Buna !
Comentarii recente
Seobyalex
20/08/2015 at 15:40Cu așa ceva eram eu mituit în copilărie… 😀
Nicoleta
28/08/2015 at 23:59Se poate inlocui untura cu unt?
Liana Liana
13/09/2015 at 21:11Da, se poate.
M K
11/03/2021 at 17:28Aluatul se framanta, sau doar se amesteca ingredientele pana se leaga?
Liana Liana
27/03/2021 at 17:10Se amesteca pana se leaga compozitia.