Prima data am mancat acest pilaf turcesc din bulgur intr-un restaurant, alaturi de niste frigarui de pui si o salata de ceapa rosie. Mi-a placut foarte mult asa ca mi-am zis ca trebuie sa il fac si eu.
Am incercat mai multe variante pana am ajuns la o combinatie pe gustul meu. Mi-am dorit ca sa regasesc gustul la acel pilaf si zic eu ca aceasta s-a apropiat cel mai mult, e preferata mea asa ca v-o las si voua.
Ai mei spun ca e cel mai bun pilaf de bulgur pe care l-au mancat, chiar mai gustos fata de ce au mancat in oras.
Desi ai crede ca se face greu, va spun ca se face extrem de usor, iese pufos si foarte gustos daca urmezi reteta intocmai. E o garnitura ce poate insoti fripturi la gratar de vita, oaie/miel, pasare sau chiar legume la grill daca nu vreti carne.
Pe acesta l-am mancat alaturi de frigarui de pui si salata de ceapa rosie cu sumac, nu va mai spun cat de bun a fost totul mai ales daca puneti alaturi si un ayran.
Va las mai jos reteta salatei de ceapa cu sumac si inca o reteta cu bulgur foarte gustoasa!!
Pilaf turcesc cu bulgur- Ingrediente
- 200 g bulgur
- 400 ml supa de pui/legume sau apa
- 2 ardei kapia copti, tocati marunt
- 2 rosii medii fara pielita, pasate
- 1 ceapa tocata marunt
- 2 catei de usturoi
- 1 morcov mic, ras
- 1 lg ulei de masline
- 50g unt
- 1 lg zeama de lamaie
- sare si piper
- fulgi de ardei iute
- patrunjel proaspat
Cum se prepara pilaful de bulgur
Intr-o cratita incapatoare cu peretii grosi se pune untul si uleiul, se adauga ceapa, morcovul, usturoiul, sare si piper si se soteaza pana legumele se inmoaie bine.
Se adauga apoi rosiile, ardei copti, zeama de lamaie si se fierbe pana ce sosul capata consistenta si legumele sunt gatite.
Se adauga supa, fulgii de ardei iute si bulgurul spalat si scurs bine. Se amesteca usor cu o lingura de lemn apoi se acopera cratita cu un capac lasand descoperit un pic cat sa poata iesi aburul si se fierbe la foc mediu 5-7 min. Dupa ce s-a scurs acest timp, se reduce flacara la mic, se acopera cratita in totalitate cu capacul si se lasa sa fiarba cam 10 min.
Bulgurul este gata cand lichidul este in totalitate ab sorbit iar la suprafata lui se vad mici gaurele. In acest moment se opreste flacara si se lasa acoperit inca 5-10 min.
Inainte de servire, se afana pilaful de bulgur cu o furculita si se presara din belsug patrunjel verde tocat.
La acest pilaf eu am pus alaturi frigarui din piept de pui cu legume!! Merge perfect si o salata de ceapa cu sumac!!
Sa aveti spor si pofta!!
Va asteptam alaturi de noi si pe pagina de Instagram.
Daca incercati retetele noastre si postati pe Instagram, puteti pune hashtag-ul #bucatareselevesele, ca sa le vedem si noi.
Ne puteti gasi si pe canalul Youtube- Bucataresele Vesele, unde va asteptam sa va abonati!!
Multumim!!