Azi va prezentam reteta pentru Pasta de Mititei asa cum o preparam noi si speram sa va fie de folos. Prefer sa o pregatesc personal chiar daca este putin de munca la ea,dar asa stiu ce carnuri folosesc si ii dau gustul care ne este noua pe plac. Ar fi fost ideal daca aveam si putin seu de oaie sau macar putina carne de oaie, dar asta este!
Nu putem avea totul in viata! Va garantez ca si fara carne de oaie acesti Mititei sunt deliciosi mai ales prajiti la gratar pe jar. Avem si o reteta de Mititei din soia, de post poate va intereseaza! Sau mai avem o reteta interesanta, Frigarui de Mititei.
Ingrediente Reteta Pasta Mititei :
2 kg fleica porc
2 kg carne vita (muschi)
1,6 kg grasime
75 g usturoi
4 lingurite cimbru macinat
6 lingurite boia (din care 3 lingurite boia dulce si 3 lingurite boia iute)
6 lingurite bicarbonat
1.5 l supa de oase (sau supa de pui, sau apa minerala. Eu am folosit supa de oase si apa mineral in cantitati egale)
sare, piper dupa gust
(daca aveti de unde procura seu de oaie sau carne ar fi ideal sa adaugati la ingredientele de mai sus circa 500 g )
Preparare Reteta Pasta Mititei :
Carnea de porc, vita si grasimea se toaca cu masina de tocat carne prin ciurul mijlociu. Se va da de doua ori prin masina de tocat.
Usturoiul se piseaza si se freaca cu 1 lingurita sare. Boiaua se amesteca cu apa calda cat sa obtinem o pasta mai fluida.
Peste carnea tocata presaram cimbrul, bicarbonatul, sarea, piperul si pasta de boia.
Incepem sa framantam adaugand supa de oase treptat. Se framanta compozitia pana tot lichidul se incorporeaza si inca 10 minute dupa. Se pune pasta de mititei astfel obtinuta in vas cu capac si lasam la rece pentru cel putin 12 ore.
Dupa ce a stat la odihna, se framanta din nou dupa care se modeleaza mititeii si se pun la prajit pe gratar.
Maine revin si cu mititei(mici) prajiti, deocamdata pasta sta cuminte la rece. Sa aveti spor !
Comentarii recente
service gsm
06/03/2017 at 18:21Vine vara si ne punem pe gratare.