Tocana de pui ca la Bistrita
Ce pot sa va spun despre acest fel de mancare? Pot sa spun ca se pregateste in Bistrita Nasaud si acolo am invatat sa o prepar la mama soacra. Pot sa spun ca este un fel simplu de preparat si foarte satioasa. Mai pot spune ca daca este pregatita cu pui de casa si cu smantana de casa este si mai gustoasa. Chiar daca puiul de casa va lipseste puteti sa o pregatiti si din pulpe de pui, sau din pui de la magazin. Clar nu va fi la fel de buna, dar trebuie incercata. Daca nu ati preparat-o pana acum cu pui de casa cu siguranta veti ajunge la concluzia ca este foarte buna. Garnitura perfecta ce se potriveste cu ea este mamaliga. Mamaliga musai sa fie frecata si nu slobozita, caci aceasta este mai vartoasa si se poate inmuia mai bine in tocana cu smantana.
Pentru 2 persoane avem nevoie de urmatoarele.
Ingrediente Tocana de pui ca la Bistrita
jumate pui de casa( sau 4 pulpe de pui daca nu aveti pui de casa)
50 ml ulei ,
5 catei usturoi,
2 morcovi,
1 radacina patrunjel,
300 gr smantana(daca se poate de casa),
4 linguri faina,
sare dupa gust
Preparare Tocana de pui ca la Bistrita
Se taie puiul in bucati si se prajeste pe uleiul incins pe toate partile. Se stinge totul cu apa( cat sa fie acoperita carnea). Se condimenteaza cu sare, se acopera cu un capac si se lasa la fiert. Intre timp curatam morcovii si patrunjelul. Se spala si se taie in doua sau patru si se pun la fiert impreuna cu puiul. 3 catei de usturoi se zdrobesc cat mai marunt si se adauga la compozitia din oala.
Lasam sa fiarba la foc redus pana carnea se patrunde usor cu furculita(daca apa scade prea mult si carnea nu este fiarta mai adaugam apa).Cand carnea este fiarta se scoate deoparte la fel si legumele si pregatim cele necesare pentru tocana, grosala cum zice soacra. Faina se amesteca cu smantana ( smantana se adauga treptat la faina), adaugam restul de usturoi zdrobit cat mai marunt si din zeama calda adaugam treptat la compozitia de smantana cu faina pana devine lichida, avand grija sa nu se formeze cocoloase.
Aceasta compozitie se toarna inapoi in oala si se pune la fiert pana se ingroase. Carnea se pune inapoi in sosul legat dupa care se serveste cu mamaliga frecata sau slobozita, dupa cum va este mai usor sau cu paine de casa proaspata.
Gatiti cu spor si pasiune !
Pofta Buna !
Comentarii recente
Mihaela
14/02/2023 at 19:16Asta nu este ciulama de pui? Cel putin asa ii spunea mama cand o facea. F. Buna, mai ales cu o mamaliguta calda.
Liana Liana
16/02/2023 at 09:01Mihaela, si in Bihor pregatim ceva de genul acestei tocane si o stim de ciulama. Soacra care traieste in judetul Bistrita ii spune tocana si o pregateste astfel.