Inca o reteta cu Pizza cu broccoli si mozzarella nu face decat sa intregeasca colectia de retete de pizza ce o avem in blog.
Provocarea venita din partea Delaco ca #joiafacempizza, m-a facut sa pregatesc aceasta Pizza. Blatul folosit pentru pizza este unul care poate fi pastrat la rece mai multe zile, sau poate fi pastrat la congelator timp mai indelungat. Toppingul este la alegerea fiecaruia, eu am folosit un sos de rosii pregatit in casa, sunca taraneasca, broccoli si mozzarella gourmet rasa.
Pizza cu broccoli si mozzarella – Ingrediente
Pentru Aluat
400 g faina
10 g drojdie proaspata
5 g zahar
5 g sare
200 ml apa calduta
75 ml ulei (se poate folosi si ulei de masline)
Topping
4-5 felii de sunca taraneasca feliate subtire
350 g mozzarella gourmet Delaco
cateva buchetele de broccoli
masline negre fara samburi
sos de rosii ( reteta pentru sos de rosii)
Decor
rucola
Preparare aluat pizza
Drojdia impreuna cu sarea si zaharul o vom dizolva in 50 ml apa caduta. Faina o punem intr-un vas si in mijlocul ei facem o adancitura in care turnam drojdia dizolvata ca in cele spuse mai sus. Incepem sa amestecam si adaugam usor restul de 150 ml apa calduta.
Framantam pana la omogenizare dupa care adaugam si 75 ml ulei.
Se framanta aluatul pana tot uleiul se incorporeaza. Blatul rezultat se pune in punga si se da la rece pentru cel putin 30 de minute. Acest blat se poate lasa la rece 2-3 zile, sau se poate pastra la congelator timp mai indelungat. Cand se doreste a fi folosit se scoate din congelator si se pune in frigider la rece inainte cu o seara.
Pizza cu broccoli si mozzarella -Preparare
Aluatul se intinde in tava pe hartie de copt, se unge cu sosul de rosii, se presara cu mozzarella razuita, se pun felii de sunca, buchetele de broccoli, masline negre si se presara din nou cu mozzarella razuita.
Se pune tava in cuptorul incalzit la 250 grade Celsius timp de 6-8 minute. Se scoate si se orneaza cu rucola.
Va asteptam alaturi de noi si pe pagina de Instagram .
Daca incercati retetele noastre si postati pe Instagram, puteti pune hashtag-ul #bucatareselevesele, ca sa le vedem si noi.
Ne puteti gasi si pe canalul Youtube- Bucataresele Vesele, unde va asteptam sa va abonati!!
Multumim!!