Retete culinare - blog culinar. Retete prajituri si torturi

Cupcakes cu crema de Mascarpone

cupcakes cu crema de mascarponeCupcakes cu crema de Mascarpone

Mereu am avut de gand sa pregatesc cupcakes. A venit si timpul lor. Am pornit de la o reteta facuta de Lory, Muffins cu ananas si mascarpone, dar nu m-am rabdat sa nu modific cate ceva in reteta caci altfel nu eram eu sanatoasa toata ziua… .

De cate ori posta o prajitura, un tort eram ambitionata sa le ornez si eu la fel de frumos ca ea. Adevarul este ca dupa multe incercari am ajuns sa dau un aspect mai frumos prajiturilor avand-o mereu pe prietena mea Lory alaturi cu un sfat bun chiar daca nu era personal alaturi de mine.

Virtual si prin intermediul telefonului ma indruma de fiecare data cand aveam nevoie de ajutor. Am avut mereu ce invata de la ea in privinta ornatului de prajituri. Inca nu am reusit sa o egalez, dar ma straduiesc si pun mult suflet sa le dau un aspect mai frumos… . Nu va descurajati daca din prima incercare nu o sa va iasa prajiturile la fel de aspectuoase ca ale colegei mele, va zic din proprie experienta ca odata cu timpul o sa reusiti sa le pregatiti la fel de bine ca ea.

Daca rasfoiti in urma cu cativa ani, la inceputul blogului nostru veti vedea diferenta intre prezentarile de prajitura de atunci si de acum ale mele, ele stau dovada ca se poate progresa in timp daca ai alaturi pe cineva care sa te indrume, daca pui suflet si dragoste la prepararea si ornarea lor.

Si cum in curand vin Floriile si Pastele am zis sa ornez si eu aceste cupcakes in ton cu sarbatoarile si sa incerc sa le ornez cat mai frumos. Zis si facut! Cum Dr. Oetker ne-a surprins cu unele produse le-am si folosit la aceste Cupcakes  cu crema de Mascarpone. Sper sa va surada si voua ideea de ornare si sa le incercati. Daca aveti pe langa voi unu sau doua ajutoare, cu siguranta vor fi incantati sa orneze cupcakes-urile impreuna cu voi. Cupcakes mele au fost foarte apreciate dovada fiind ca in aceeasi zi au disparut. O alta reteta interesanta si apreciata este Cupcakes umplut cu Raffaello.

Ingrediente Cupcakes  cu crema de Mascarpone :

Pentru 12 bucati sunt necesare
100 g unt
100 g zahar
190 g faina
½ plic praf de copt
1 plic zahar vanilat
3 oua

Ingrediente crema Mascarpone :
250 g mascarpone
100 g zahar pudra cu aroma de vanilie de la Dr. Oetker
100 ml frisca Megle

Alte ingrediente :
1 pachet martipan de la Dr. Oetker
colorant verde
1 cutie cu Margarete – napolitana pentru decor de la Dr. Oetker
bombonele  tip ousoare
hartiute pentru cupcakes

produse-doctor-oetker

Preparare Cupcakes  cu crema de Mascarpone :

Zaharul se amesteca cu untul si zaharul vanilat. Se adauga pe rand ouale continuand sa amestecam in compozitie cu mixerul. Se adauga treptat faina in care am pus praful de copt si continuam sa amestecam cu mixerul pana se omogenizeaza.

In formele de copt asezam hartiutele de marime medie  si in fiecare forma punem cate 1 lingura mare din compozitie. Eu am portionat compozitia cu ajutorul unei linguri pentru inghetata.

Punem formele cu compozitia la copt in cuptorul preincalzit si le lasam sa se rumeneasca frumos (se face si proba cu scobitoarea). Cand sunt coapte se scot  si se lasa la racit. Se scot din forme se indeparteaza daca doriti hartiuta si puneti alta noua sa fie mai aspectuoase.

cupcakes cu crema de mascarponeIn timpul cat cupcakes se racesc ne ocupam de crema de mascarpone. Punem 250 g mascarpone intr-un vas adaugam zaharul pudra si amestecam cu mixerul pret de 1 minut compozitia la viteza maxima. Separat batem 100 ml frisca pe care o vom adauga la crema de mascarpone. Amestecam usor sa se uniformizeze crema.

Martipanul se intinde usor prin presare, adaugam colorant verde si framantam pana se omogenizeaza culoarea. O punem intr-o punga si o lasam la rece pana ajungem sa ornam cu el.

Prajiturele Cupcakes racite se orneaza cu crema, deasupra presaram martipan pe care l-am dat pe razatoarea mare sa obtin firele de iarba, asezam deasupra bombonele tip ou, cate o margareta si frunzulita si am terminat de ornat aceste cupcakes.

cupcakes cu crema de mascarponeSpor la prajiturit !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Urmareste-ne si pe Instagram